Beko RDNE350K20X review
Beko oferă cumpărătorilor tot felul de aparate frigorifice de calitate, unele mai mari şi altele mai mici, dar toate cu suficient de multe atuuri pentru a merita să fie luate în considerare.
Un frigider de mărime medie este Beko RDNE350K20X, acesta având şi alte câteva avantaje, mai ales în ceea ce priveşte designul.
Design şi compartimentare
La nivel vizual, cel mai deosebit aspect al său este exteriorul din inox care îl face să se asemene foarte mult cu un produs de calitate premium.
Pentru un frigider de 314 l, acesta este compartimentat destul de bine, mai ales că spaţiul de refrigerare este generos şi aerisit.
Acesta are 241 l şi este împărţit prin trei rafturi de sticlă care par să fie destul de elegante. Mai mult decât atât, are şi un compartiment pentru legume şi fructe destul de încăpător, dar nu acelaşi lucru poate să fie spus şi despre modul în care se prezintă uşa. Mai exact, acolo sunt doar trei rafturi care nu oferă prea mult loc.
Congelatorul de 73 l este decent dacă ne raportăm la spaţiul total şi este şi el compartimentat în două sectoare destul de mari, având şi un răftuleţ pe uşă.
Funcţii şi tehnologii
Răcirea este de tip Neo Frost, un sistem No Frost cu circuite separate pentru congelator și frigider, Asta asigură o răcire mai eficientă și mai rapidă. Fiind o combină no frost nu se va mai forma gheață în interiorul combinei.
În plus, pentru o distribuire corectă a aerului rece, există şi un ventilator iar garnitura de la uşi este una anti bacteriană.
Clasa energetică este cea cu care Beko ne-a obişnuit, cel puţin cazul modelelor din această categorie de preţ, adică A+.
Fiind un aparat mai mic, nu va fi o mare problemă, consumul ajungând doar la 295 kW/an, nici puţin, dar nici extrem de mult. Cât despre nivelul de zgomot, acesta este destul de mare – 43 db.
Concluzii
Beko RDNE350K20X este un aparat decent în ceea ce priveşte mărimea şi destul de bun dacă luăm în considerare doar dotările sale efective.
Dar nu ai prea mult spaţiu la dispoziţie iar dacă vei folosi frigiderul pentru una sau două persoane el merită să fie luat în considerare, propunând şi un raport calitate preţ acceptabil.
Lasă un răspuns