Pyramis este genul de firmă nu foarte cunoscută la noi, dar cu modele bune, peste medie chiar, care ar trebui să fie încercate de mai mulţi cumpărători. Acestea fiind spuse, ei au totuşi şi câteva modele pe care şi le-ar putea permite o gamă cât mai largă de cumpărători şi, printre acestea, se numără şi Pyramis ES3 SLIDING, hota telescopică şi încorporabilă care se remarcă prin anumite caracteristici şi nu reuşeşte să impresioneze prin altele.
Aspect
De departe, acesta este punctul forte al hotei. Deşi vorbim de un model telescopic, adică unul care va fi în cea mai mare parte ascuns vederii, acesta reuşeşte totuşi să impresioneze prin ceea ce rămâne la suprafaţă. Hota este una deosebită atât prin aşezarea celor două spoturi de lumină (mult mai mari decât la alte aparate, dar cam la fel de puternice), prin culoare (negrul clasic este înlocuit de un gri cel puţin la fel de elegant), dar şi prin materiale (inox şi plastic, ambele la aceeaşi culoare). Dimensiunile sale sunt aceleaşi precum la multe alte modele, dar hota este mult mai uşoară, cântărind doar 8 kilograme (în condiţiile în care aparatele de acest gen trec în mod normal de 12).
Funcţii
Dacă design-ul este unul deosebit, în privinţa funcţionării, hota prezintă aspecte prin care reuşeşte să se remarce, dar şi unele la care se mai putea lucra. Pentru a începe cu ceea ce este bine, aceasta funcţionează şi cu extracţia aerului (dacă poţi să montezi un burlan în perete), dar şi cu recirculare (pentru locuinţele în care nu pot să fie sparţi pereţii). Pentru primul sistem ai nevoie de aluminiu, iar pentru cel de-al doilea de unul de carbon, care se schimbă, iar puterea este redusă cu 15 %.
Clasa energetică este şi ea bună. Aşa cum este un model mai mic, această hotă înregistrează şi un consum de curent mai scăzut, care nu depăşeşte 110 kW/an.
Acum însă este timpul să trecem şi la ce nu este chiar atât de bun. Mai exact, puterea de absorbţie, care este una modestă pentru un aparat la preţul acestuia. Hota are trei trepte de putere. Pe prima se poate ajunge la 174 mc/h, pe ultima la 268 mc/h. Nici pe treapta superioară nu se poate spune că modelul nu lasă nici o urmă de abur sau miros, deşi pentru majoritatea preparatelor gătite corect se poate spune că este relativ de ajuns.
Concluzii
Dacă ai o bucătărie mai mică şi nu eşti genul de persoană care găteşte prea mult, hota Pyramis ES3 SLIDING poate să fie o alegere destul de inspirată. Nu este nici foarte scumpă şi nici foarte mare. În plus, se utilizează uşor şi poate să fie folosită în toate tipurile de bucătării datorită sistemului său dublu de funcţionare. Aşadar, este un model recomandat, deşi nu pentru cumpărătorii care au nevoie de multă putere.
Lasă un răspuns