Celor mai mulţi dintre noi ne-ar fi destul de dificil să ne imaginăm viaţa fără tehnologia de care beneficiem în fiecare zi şi nu trebuie să mergem cu gândul direct la computere şi smartphone-uri, ci putem ajunge doar până la un simplu frigider. Şi vom avea, cel mai probabil, o singură concluzie şi anume că ar fi foarte dificil să ne ducem viaţa aşa cum o facem în acest moment, deoarece alimentaţia ar fi total dată peste cap pentru că nu am putea să păstrăm alimentele perisabile mult timp. Iar pentru a putea păstra alimentele de acest fel pentru o perioadă mai îndelungată nu este nevoie de un frigider foarte scump sau performant, ci de unul care să îşi facă bine treaba, aşa cum este şi Indesit TAA5, despre care vom vorbi în continuare.
Design şi compartimentare
Designul este unul clasic, nu are nimic ieşit din comun, dar nu asta căutăm la un frigider, deci nu ar trebui să existe probleme din această privinţă. Dar culoarea albă a produsului îl face potrivit pentru orice bucătărie, indiferent de restul culorilor folosite în amenajarea acesteia şi, în plus, îi dă o notă de elegantă.
Volumul frigiderului ajunge la 333 litri, ceea ce înseamnă că este încăpător şi potrivit pentru o familie mai mică. Iar volumul congelatorului este de 82 litri, care nu este foarte mult, dar suficient pentru o familie obişnuită.
Congelatorul nu este împărţit în compartimente separate, dar are totuşi un raft din metal care ajută la o organizare mai bună a produselor în interior. Dar, în cazul frigiderului, compartimentarea este mult mai complexă, având parte de 4 rafturi din sticlă securizată, dar şi de un compartiment de legume şi fructe. Pe uşă vom găsi şi patru compartimente pe care să le utilizăm pentru păstrarea sticlelor şi borcanelor.
Tehnologie şi funcţii
Clasa energetică a acestui produs este A+, care duce la un consum de 309 kWh/an, desigur că ar fi putut fi chiar mai bine de atât, însă asta ar fi presupus şi un plus la preţul deja existent. Temperatura este controlată în mod automat cu ajutorul sistemului Static automatic control, lucru care este extrem de potrivit pentru păstrarea alimentelor proaspete pentru mai mult timp.
De asemenea, găsim şi un sistem antibacterian, care este oferit de vopseaua cu ioni de argint care a fost folosită pentru interiorul frigiderului. Iar sistemul de dezgheţare automat al frigiderului scuteşte proprietarul de chinul acestei operaţiuni, însă va trebui totuşi să o facă în mod manual pentru congelator.
Concluzii
Acesta este un frigider care vine la un raport calitate – preţ bun şi care, cu siguranţă, îşi va mulţumi proprietarul, dacă acesta nu are aşteptări exagerate de la produs. Iar sistemele cu care vine îl face să fie foarte bun la păstrarea alimentelor, deoarece acestea sunt special realizate pentru a păstra o temperatură constantă şi a elimina microbii care pot să le afecteze.
Lasă un răspuns