Frigiderul despre care vom vorbi este cu siguranţă unul dintre cele mai mari aflate acum în oferta de la Beko, dacă nu cumva chiar cel mai mare. Şi, odată cu dimensiunile sale impresionante, vin şi o serie de dotări care îl transformă fără îndoială într-un aparat de calitate premium.
Design şi compartimentare
Încă de la prima vedere, acest frigider oferă senzaţia unui produs deosebit, de cea mai înaltă calitate. Nu este foarte înalt, având 182 cm, dar este aproape dublu ca lăţime în comparaţie cu un model obişnuit. În plus, are şi exteriorul din inox anti-amprentă, un panou digital de control extrem de uşor de utilizat şi dozator pentru apă. Mânerele de la uşi sunt unele obişnuite, dar rezistente, aceasta nefiind o problemă.
Capacitatea sa este însă una ieşită din comun, la 538 l fiind un adevărat monstru electrocasnic. Tocmai de aceea, probabil că nu oricine va avea atât de mare nevoie de el, dar merită cu siguranţă achiziţionat de cei care au şi care şi-l permit.
Frigiderul este cea mai încăpătoare parte, având un volum de 417 l. Aceasta este împărţită prin trei rafturi din sticlă între care există foarte mult spaţiu. De asemenea, există şi două compartimente pentru legume şi fructe, plus alte trei rafturi pe uşă (cam puţin, dar măcar sunt mari) şi un mic spaţiu destinat preparării gheţii.
Congelatorul, pe de altă parte, deşi este mare, la 121 l nu este cu mult mai mare decât altele de la combine mai mici. Acesta are totuşi trei rafturi încăpătoare şi o capacitate de congelare foarte mare, de 10 kg pe zi, adică aproape dublu în comparaţie cu ce oferă modelele obişnuite.
Funcţii şi tehnologii
Frigiderul este unul extrem de modern şi ne putem da seama de asta doar privind dotările suplimentare, cum ar fi aparatul de preparat gheaţă şi cel pentru îngheţată. Sistemul de răcire este unul eficient, de tip Neo Frost (No Frost + Active Dual Cooling), există şi lumina albastră pentru păstrarea legumelor proaspete, filtru anti mirosuri, sistem de ionizare tot pentru asta, garnitura anti bacteriană, funcţii de răcire şi congelare rapidă şi multe altele.
Toate acestea vin şi cu o clasă energetică superioară, A++, care te ajută să faci şi economii. Este adevărat că frigiderul va consuma 343 kW/h, dar acesta este un consum doar cu un pic mai mare decât cel al unui aparat de două ori mai mic, dar din clasa A+. Iar nivelul de zgomot, 41 dB, este foarte mic.
Concluzii
Acesta nu este un aparat care să poate fi recomandat tuturor categoriilor de cumpărători (unii nici nu vor avea spaţiu pentru el). În plus, este şi destul de scump, dar raportul calitate preţ este cel corect, fără îndoială. Dar dacă ai nevoie de un frigider foarte mare, dar şi foarte modern, el ar trebui să ocupe unul din locurile din vârful listei.
Iacob Ovidiu a zis
Ce lațime are si cat costă?